Românul cu afacere în Florida. Iulian Vespan a investit 200.000 de dolari într-o Academie de tenis

Redactor:
Marius Hutu
Românul cu afacere în Florida. Iulian Vespan a investit 200.000 de dolari într-o Academie de tenis
  • Publicat:
  • Actualizat:

Din ciclul „Am întâlnit și români la Roland Garros”, alții decât cei veniți special din țară pentru turneu, Iulian Vespan (43 ani) este unul dintre cei care au atras atenția în mod special. La ediția din acest an, el a fost singurul antrenor din România care a stat în loja unei jucătoare din afara granițelor țării, Alisa Kleybanova, adversara Simonei Halep din primul tur.

Vespan a reușit să pună pe picioare o afacere în Statele Unite, unul dintre principalii poli de putere ai tenisului. El deține de trei ani o Academie de tenis în Florida, un stat cu o climă căutată de jucătorii din circuitele ATP, respectiv WTA.

Povestea antrenorului român a început în urmă cu ceva mai bine de 20 de ani, când împreună cu fratele său, Lucian, dar și cu frații Voinea, Adrian și Marian, a plecat în Italia pentru a-și încerca norocul într-o altă școală de tenis, cu alte condiții de pregătire decât cele din țară. Pentru a se putea întreține în „Peninsulă”, Iulian Vespan se antrena dimineața, fiind jucător la vremea respectivă, iar după-amiaza oferea lecții de tenis copiilor. „Nu mă gândeam să mă fac antrenor, ci mai degrabă priveam tenisul la momentul respectiv ca pe o pasiune. Ca jucător, n-am avut răutatea de care aveam nevoie pe teren, astfel că ușor-ușor am renunțat”, începe istorisirea antrenorul rusoaicei Kleybanova. Ulterior, el a devenit ajutorul lui Alberto Castellani și a plecat pe „Tour” alături de Adrian Voinea, care „începuse să scoată rezultate”. Treptat, de la o simplă pasiune, Iulian Vespan a ajuns să fie căutat de jucători importanți. Alături de Adrian Voinea, el îl avea sub comandă și pe Hicham Arazi, iar câțiva ani mai târziu a lucrat cu Younes El Aynaoui, Oliver Marach, Alisa Kleybanova (n.r. – pe care o pregătește și în prezent) și chiar Vera Zvonareva, fostă jucătoare de top 5 mondial.

O suferință a rusoaicei Kleybanova, moment de cotitură
Pasul către Statele Unite l-a făcut într-unul dintre cele mai delicate momente ale carierei. Chiar înaintea ediției de la Roland Garros din 2011, eleva lui, Alisa Kleybanova, a primit un diagnostic dur din partea medicilor: cancer la gât.

„Nu am avut curajul să mă duc cu altcineva în circuit. Noi tot timpul ne duceam în America pentru a ne antrena în vederea turneului de la Australian Open. Iar când Alisa a început tratatmentul cu citostatice, eu am decis să mă duc în Statele Unite, să iau o vacanță, să-mi văd prietenii. Am observat că lucrurile sunt mai accesibile dincolo de Ocean, faptul că toți jucătorii se duc acolo să se antreneze iarna, iar cum eu aveam în cap să fac o academie, am început să mă interesez de acest lucru”, relatează Vespan.

Business-ul a prins viață imediat după ce antrenorul a primit Green Card-ul (n.r. – rezidența în Statele Unite care îți permite să și muncești). „Totul a fost ca o joacă, să depun actele pentru Green Card, cu ajutorul tenisului poți să faci multe. La acel moment, eu încă nu eram hotărât dacă să rămân în Italia sau să plec în Statele Unite. Până la urmă am decis să fac ceva serios acolo, astfel că am încercat să punem pe picioare o Academie împreună cu fratele meu. Când am primit oferta de a prelua un club din Florida, i-am spus: «Fără tine nu fac nimic!». El tot timpul a stat în umbra mea, dar știam că el va avea rolul principal în Academia din Statele Unite. Am găsit un club care era practic în mijlocul tuturor academiilor de acolo. În Florida sunt zeci de academii, dar 10 sunt foarte importante, iar concurența între ele este foarte mare. Puteam să mă duc și la alte cluburi, mai departe, dar interesul era să avem cât mai mulți jucători”, povestește Iulian Vespan. Astfel, cei doi frați au preluat un club cu 26 de terenuri, toate pe zgură, pentru care plătesc o chirie lunară de 6.000 de dolari. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani, astfel că ei au trecut și la schimbări importante. Pentru a capta însă atenția tuturor jucătorilor din ATP și WTA, care vin la pregătiri în zonă, trei terenuri de zgură au fost transformate în suprafață rapidă: două pe hard, cu aceeași culoare ca la turneul Masters Series de la Miami și unul pe iarbă sintetică.

10 jucători fac tenis de mare performanță
Cu investiții de aproximativ 200.000 de dolari, antrenorul român a ajuns în momentul de față la o Academie cu 80 de copii. „Acolo nu era nimeni când am preluat noi terenurile. Deocamdată avem 10 jucători care fac tenis de mare performanță, fratele meu se află acum în Egipt cu un băiat de 18 ani, care a început să joace turnee Futures și a luat și puncte”, prezintă primele „roade” Iulian Vespan. Cinci antrenori lucrează deja în cadrul școlii, între care și Marian Voinea. „Fratele lui, Adrian (n.r. – sfertfinalist la Roland Garros în 1995), a venit și el în iarnă să vadă cum este, să ne ajute”, dezvăluie tehnicianul român.

Pentru a popula cât mai bine Academia, Board-ul instituției a tipărit 3.000 de broșuri și le-a împărțit în Florida, mai ales că pentru vară sunt prevăzute și niște campuri, stagii de pregătire pentru copiii locali. „Ne interesează copii de 5-6 ani care să crească și să-i aducem încet-încet la performanță. Mulți sportivi continuă să joace în Universități, în Colegii, când realizează că nu pot face mare performanță. În America ai această posibilitate, la 19-20 de ani să continui să joci tenis. În Europa, în schimb, copiii care ajung la 19-20 de ani și observă că nu au perspective, se lasă. Unde mai există o Universitate care să-ți plătească tot? În SUA se vorbește de cifre de 40.000 de dolari pe an și faci și facultatea. Ba, mai mult, sunt exemple de jucători care au ieșit de la Universități și au ajuns apoi profesioniști, chiar în Top 100″, ne destăinuie Iulian Vespan.

În cadrul Academiei pe care o conduce, un jucător de performanță plătește o taxă lunară de 2.500 de dolari. „În Statele Unite sunt alte prețuri față de Europa, dar chiar și așa eu am cel mai mic preț față de toate celelalte academii. Am făcut cea mai mare greșeală să las prețul acesta, pentru că așa te desconsideră”, detaliază antrenorul român.Pentru cei care provin din familii mai defavorizate, „Vespan Tennis Academy” are și un program social. Adică, anumite fonduri sunt îndreptate pentru a-i ajuta pe copiii care au talent, dar nu au susținere financiară.

Next level, organizarea unui turneu feminin
Viitoare etapă a afacerii ar fi organizarea unui turneu ITF, în valoare de 200.000 de dolari. „Am făcut până acum multe turnee de juniori și un Futures de băieți de 10.000 de dolari. Vreau să fac și un turneu de fete, în a doua săptămână de Indian Wells, când nu se joacă nimic altceva. ATP-ul a făcut un Challenger în acea perioadă, unde evoluează și jucători foarte importanți, este o etapă de pregătire înaintea turneului de la Key Biscane. Eu mă gândesc la unul pentru fete, de 200.000 de dolari. Singura problemă este că trebuie să-l pun pe suprafață rapidă și atunci suntem obligați să schimbăm mai multe terenuri”, și-a prezentat și proiectul de viitor Iulian Vespan.

Așadar, de la o pasiune profundă pentru tenis, antrenorul român a ajuns la o afacere care capătă anvergură de la un an la altul.

8 ani are antrenorul Iulian Vespan de când lucrează cu Alisa Kleybanova

459.975 de dolari a reprezentat cel mai mare pot câștigat de Halep la vreun turneu

9-5 este palmaresul Simonei împotriva jucătoarelor din Top 10, în ultimul an

7 trofee a cucerit Halep în carieră

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025
Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×